Vine o zi…

M-am hotarat greu sa scriu ceva…

Sper sa reusesc sa fiu coerenta…E ciudat…

Daca cineva mi-ar fi spus ca o sa raman fara parinti in doi ani de zile as fi zis ca e nebun…

Iata ca s-a intamplat…Nu am deschis sampania la miezul noptii ca majoritatea dintre voi…nu mi-am pus nici o dorinta la miezul noptii…nu m-am sarutat  sub crenguta de vasc… am oscilat intre somn si datorie…era doar noaptea de priveghi…dar am adormit…recunosc cu dorinta de a ma trezi dimineata si sa constat ca a fost un cosmar…S-au dus si zilele acelea…am rezistat si pentru ca Andrei mi-a dat forta…

Totul trece… normal…dar nu se poate sa nu ma gandesc ca puteam sa imi petrec mai mult timp cu ei, ca ma puteam intelege mult mai bine cu ei, ca  puteam spune mai des ca ii iubesc si ca le multumesc…Regrete…nu? Asa se numesc… Poate nu ar trebui sa le am…Noi nu am fost o familie afectuoasa… adica nu ne imbratisam, nu ne sarutam de ramas bun, nu povesteam despre noi…probabil de asta inca imi cenzurez sentimentele…

Odihnneste-te in pace tata, sper ca ti-ai gasit linistea pe care o pierdusei cand a murit mama.

PS …Mi s-au intamplat si lucruri frumoase…dar o sa mentionez asta intr-un alt post…si am si o leapsa de onorat…si un Andrei de urechiat. Si niste la multi ani de urat…si tot asa…viata merge inainte …nu?

Anunțuri

6 gânduri despre „Vine o zi…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s